marți, 11 ianuarie 2011

Foietaj cu mere

Cum in data de 7 ianuarie toata tara si-a sarbatorit Ionii si cum si pe mine ma cheama Ioana, Cristi s-a gandit sa ne sarbatorim si noi cu aceasta ocazie. Asa ca ne-am aprovizionat cu fructe, saratele, covrigei, suc, vin si alte cele, ne-am invitat prietenii in vizita si am petrecut pana tarziu in noapte. Dar inainte de asta am facut niste prajiturele delicioase cu foietaj si mere. Desi nu am facut eu foile de aluat, deci meritul nu e in intregime al meu, reteta e rapida si foarte gustoasa.
Aveti nevoie de: foietaj (2 foi a cate 400 gr. fiecare), 6 mere mari si dulci, zahar tos, scortisoara, un ou

Merele se spala, se curata de coaja si se dau pe razatoarea mare. Se amesteca cu zahar si scortisoara pana obtineti gustul dorit.
Un mic sfat: desi ati putea fi tentati, nu dati merele pe razatoarea mica deoarece vor lasa prea mult suc si va va fi prea greu sa umpleti foietajul.

Foietajul se taie in fasii late de cam 4 cm. Fasiile se intind putin cu sucitorul, nu prea mult insa caci altfel nu vor mai creste. Se taie in bucati si se pune cate o lingurita de mar pe fiecare. Se pliaza si se formeaza prajiturelele. Daca marginile nu stau lipite, le puteti unge cu cate un pic de apa. Se cresteaza apoi pe mijloc cu un cutit, se aseaza pe tava tapetata cu hartie de copt si se dau la cuptor la foc mic, in cuptorul preincalzit. Nu as putea sa va spun cat sa le lasati la cuptor... durata media a vreo patru conversatii telefonice pentru ca in timpul asta vorbeam la telefon :)). O sa observati oricum cand sunt aproape facute pentru ca in acel moment sunt deja crescute si incep sa se rumeneasca.

Se ung cu ou batut si se presara pe deasupra zahar tos. Se dau iar la cuptor pana sunt bine rumenite. Se scot si se servesc cand se mai racesc un pic.

Pofta mare!

Un comentariu:

  1. sunt aratoase si sigur sunt si bune...plus ca se fac repede si sunt la indemana orcui sa le faca atat timp cit exista aluatul in comert
    zau ca sunt bune

    RăspundeţiȘtergere