In plin sezon de sarbatoare, cand toti din jurul nostru pregateau sarmale, ciorba de burta si cozonaci, eu si Cristi aveam pofta de paste cu branza. Si aducandu-mi aminte de o reteta simpla pe care a pregatit-o o data o prietena, nu am stat prea mult pe ganduri si m-am apucat de gatit paste cu branza de burduf si slaninuta. Iulia, mersi de reteta si sa stii ca poti fi mandra de mine, pastele au iesit absolut fantastice!
Aveti nevoie de: 250gr. paste fainoase (eu am folosit penne), 5 linguri de brnza de burduf (sau dupa gust), 2 linguri de smantana, 100 gr. slaninuta, piper, oregano, busuioc, 1 lingura de ulei
Se pun pastele la fiert comform instructiunilor de pe pachet. Daca vreti sa fiti siguri ca nu se vor prinde de cratita in timpul fierberii procedati ca mine si ungeti dinainte peretii cratitei cu o lingura de ulei, adaugati apoi apa si abia cand aceasta clocoteste adaugati si pastele si putina sare. Cand pastele sunt fierte "al dente", adica nu se lasa sa fiarba de tot ci doar 90% din timpul indicat pe pachet (ca sa le puteti gati fara sa se destrame prin mancare), se scot intr-o strecuratoare, se scurg si se clatesc bine cu apa rece. Se lasa deoparte.
Slaninuta se taie cubulete cat de mici si se pune la calit intr-o cratita cu fundul gros, uns cu putin ulei. Cand a inceput sa se rumeneasca se adauga si branza si se amesteca bine. Se pune apoi si smantana, piperul, oregano si busuiocul si se amesteca toate. Se da focul sub cratita pe foarte incet si se toarna deasupra pastele. Cu o lingura de lemn se amesteca incet, astfel incat pastele sa fie uniform acoperite si gata.
Pofta mare va doresc!
Daca gasiti reteta ciudata, sa stiti ca aceeasi reactie am avut-o si eu prima data cand mi s-au oferit aceste paste. Dar dupa ce le-am incercat nu m-am mai putut dezlipi de farfurie si ,desi ingrasa de zor, aceasta reteta ramane una din preferatele noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu