sâmbătă, 8 mai 2010

Frittata - in varianta mea, pentru micul dejun


















Salut!
Azi postez o reteta usoara, e ceva ce am incercat o data pentru micul dejun si care ne-a placut atat de mult incat acum o pregatesc destul de des. Din comoditate, si pentru ca seamana cu frittata italieneasca, ii spun si eu frittata. Si cum saptamana trecuta o prietena m-a rugat sa ii dau niste idei pentru micul dejun, m-am gandit ca ar fi dragut daca as posta niste retete simple si numai bune pentru cea mai importanta masa a zilei.

Pentru 1 portie aveti nevoie de: 3 cartofi albi, 1 fir de ceapa verde, 1/4 ardei gras verde, 1/4 lingurita pasta de ardei (dulce sau picanta, dupa preferinta), 1 lingurita ulei, 1 lingurita unt, 1 ou, sare, piper

Cartofii se spala, se inteapa din loc in loc cu furculita si se coc in coaja (de obicei eu ii coc in cuptorul de la aragaz dar pentru reteta aceasta prefer sa ii coc in cuptorul cu microunde pentru ca ies undeva intre fierti si copti). Se curata de coaja si se zdrobesc cu furculita intr-un castron.
Peste cartofi se adauga ceapa taiata marunt, ardeiul taiat feliute nu foarte lungi, pasta de ardei, sare, piper si oul batut. Se amesteca bine toate ingredientele.
Intr-o tigaie nu prea mare se pune lingura de ulei si jumatate din cantitatea de unt, se incing, si cu ajutorul unei linguri se intinde compozitia obtinuta pe toata suprafata tigaii. Se tine la foc mic cam 3-4 minute.
Cu ajutorul unei farfurii se rastoarna frittata si se coace si pe partea cealalta, in untul ramas, tot 3-4 minute.
Se serveste cu verdeata pe deasupra si neaparat cu o cana de iaurt sau o lingura de smantana langa.

Partea cea mai frumoasa la aceasta reteta este ca puteti improviza cu ce aveti prin bucatarie. Puteti adauga la compozitie cascaval ras, ciuperci tocate, ierburi aromate ca oregano si busuioc si serviti cu rosii langa, sau puteti pune rosii taiate marunt direct in mancare, masline, bacon sau orice altceva ce v-ar placea.

Pofta mare va doresc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu